SPOVEDANIE ŞI ÎMPĂRTĂŞANIE

Sfânta Taină a spovedaniei şi a Împărtăşaniei se va savârşi în zilele de 11 şi 12 aprilie 2016, la Paraclisul Sfântul Mucenic Victor. 

Doritorii să vină la sala 102 ca să anunţe participarea lor la cele două Sfinte Taine. 

Este important ca să fiţi pregătiţi cum se cuvine: cercetarea conştiinţei, notarea păcatelor pe o foaie, să nu mâncaţi şi să nu beţi nimic înainte, nu fumaţi, nu mestecaţi gumă. Ar fi ideal dacă înainte postiţi cel puţin o zi.

După împărtăşanie: nu aruncaţi nimic din gură, nu fumaţi, nu mestecaţi gumă, etc.

Vă aştept cu drag.

Simona Moldovan

LEGEA MORALĂ A NOULUI TESTAMENT - clasa a X-a

LEGEA MORALĂ A NOULUI TESTAMENT

Legea Noului Testament este legea desăvârşită, destinată tuturor oamenilor.

Este o lege a iubirii.

            FERICIRILE

            Cele nouă fericiri (Mt. 5, 3-12) constituie un ansamblu de virtuţi care trebuie să însoţească viaţa creştinului şi reprezintă trepte către dobândirea împărăţiei cerurilor.

1)      Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.   SMERENIA

2)      Fericiţi cei ce plâng, că acei se vor mângâia.     PĂREREA DE RĂU

3)      Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.     BLÂNDEŢEA

4)      Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura.  DREPTATEA

5)      Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.     MILOSTENIA

6)      Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.  

      CURĂŢIA INIMII

7)      Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii lui Dumnezeu se vor chema.  

      FĂCĂTORI DE PACE

8)      Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.  PRIGONIŢI PENTRU DREPTATE

9)      Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea.

       MĂRTURISITOR AL DREPTEI CREDINŢE

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

PREGĂTIREA CREDINCIOSULUI PENTRU PARTICIPAREA LA SFINTELE SLUJBE - clasa a IX-a

PREGĂTIREA CREDINCIOSULUI

PENTRU PARTICIPAREA LA SFINTELE SLUJBE

a)      Participarea la Sfânta Liturghie

Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă , motiv pentru care creştinul trebuie să respecte anumite cerinţe:

-          Merge la Sfânta Liturghie fără să mănânce;

-          Aduce daruri: prescură, vin, tămâie, ulei pentru candele, etc.

-          Participă la întreaga slujbă;

-          Stă în picioare sau în genunchi, în funcţie de momentele slujbei;

-          Urmăreşte slujba cu atenţie;

-          Se spovedeşte;

-          Se împărtăşeşte.

b)      Pregătirea şi etapele spovedaniei

Spovedania se face pentru înnoirea sufletească şi sporirea virtuţilor.

Păcatul – faptele rele pe care le-am făcut, dar şi binele pe care nu l-am făcut!!!!

Simpla înşiruire a păcatelor, fără părere de rău şi fără dorinţa de îndreptare, nu are valoare pentru mântuire!!!

Pregătirea:

-          Reflecţia asupra propriei conştiinţe, pentru a nu uita păcate nemărturisite;

-          Program intens de rugăciune (Canonul de pocăinţă, Sfânta Scriptură, cărţi duhovniceşti, etc.)

Etapele:

1.      Conştientizarea stării de păcat şi hotărârea de a începe o nouă viaţă;

2.      Mărturisirea propriu-zisă a păcatelor;

3.      Primirea canonului;

4.      Rugăciunea de dezlegare.

Necesitatea spovedaniei: păcatul reprezintă o îndepărtare de Dumnezeu, iar împăcarea cu El nu se poate face decât prin mărturisirea păcatelor.

Spovedania este incompletă atunci când cel are se spovedeşte ascunde cu bună ştiinţă anumite păcate sau le mărturiseşte parţial.

Frecvenţa spovedaniei:

-          Depinde de fiecare credincios în parte;

-          Spovedania deasă

§  diminuează obişnuinţa de a păcătui,

§  se redobândeşte starea de har,

§  creşte disponibilitatea de a face fapte bune.

-          Participarea la slujbele religioase nu trebuie să devină un automatism, deoarece dăunează trăirii religioase autentice.

c)      Pregătirea sufletească şi trupească pentru împărtăşire

Înainte de împărtăşire creştinul trebuie:

-          Să se împace cu cei cărora le-a greşit;

-          Să se roage;

-          Să respecte posturile rânduite de Biserică;

-          Să facă fapte de milostenie;

În ziua în care se împărtăşeşte:

-          Creştinul nu bea şi nu mănâncă nimic înainte de împărtăşire;

-          Ţine post câteva zile înainte.

După împărtăşire trebuie să aibă un comportament reţinut.

DATORIILE CREŞTINULUI FAŢĂ DE SEMENI - clasa a IX-a

Datoriile creştinului  faţă de semeni

a)    Datoriile creştinului faţă de viaţa trupească a aproapelui

Precum fiecare creştin este dator a-şi îngriji trupul său, a-şi păstra sănătatea şi a-şi apăra viaţa, la fel datoria de a avea grijă de viaţa trupească  şi sănătatea aproapelui său, deoarce la aceasta îl obligăporunca iubirii faţă de aproapele. La acestea se adaugă şi datoria de a nu vătăma viaţa trupească a aproapelui şi de a nu-i pune în pericol sănătatea.

b)    Datoriile faţă de viaţa sufletească a aproapelui

După cum creştinul este dator să poarte de grijă sufletului său, îngrijindu-l şi cultivându-l, pentru  ca să poată dobândi mântuirea, aceeaşi grijă trebuie să o poarte şi faţă de sufletul aproapelui său, căruia trebuie să-i dea tot sprijinul şi ajutorul la dobândirea mântuirii.

Datoriile creştinului faţă de sufletul aproapelui se cuprind în:

-         Exemplul bun dat aproapelui ca să nu păcătuiască;

-         Rugăciunea către Dumnezeu pentru ajutorarea aproapelui;

-         Respectul onoarei aproapelui;

-         Încrederea ce trebuie arătată acestuia;

-         Datoria de a spune adevărul şi de a ne feri de minciună;

-         Datoria de a ne ţine cuvântul dat faţă de el;

-         Datoria de a-i arăta recunoştinţă pentru binele ce ne-a făcut;

-         Datoria de a împlini faţă de el faptele milei sufleteşti.

Lectură: Faptele milei trupeşti şi sufleteşti.

         -         Luminarea inimii, prin dorinţe şi simţiri alese;

-         Întărirea voinţei, prin puterea virtuţilor religioase şi morale;

-         Înmulţirea talanţilor, a darurilor cu care ne-a înzestrat Dumnezeu;

-         Spovedirea păcatelor şi împărtăşirea cu trupul şi sângele Mântuitorului.

DATORIILE CREŞTINULUI FAŢĂ DE SINE - clasa a IX-a

DATORIILE CREŞTINULUI FAŢĂ DE SINE

Pntru că omul este format din trup şi suflet, datoriile faţă de sine se împart în două categorii:

a)     Datorii faţă de trup;

b)    Datorii faţă de suflet.

a)     Datorii faţă de trup – sunt îndreptăţite pentru că trupul este locuinţa sufletului, casa lui Dumnezeu, care trebuie îngrijită prin:

-         Curăţenie,

-         hrană îndestulătoare (nu spre pofte),

-          îmbrăcăminte cuviincioasă (nu luxoasă),

-         Locuinţă sănătoasă,

-         Muncă chibzuită, ferirea de patimi (patima beţiei, drogurile) şi de pofte păgubitoare,

-         Grija de sănătatea trupească.

b)    Datoriile faţă de suflet – se regăsesc în pilda despre chemarea la nuntă a fiului de împărat (Iisus Hristos). Unii dintre cei chemaţi (poporul ales) nu au vrut să primească poftirea la nuntă, alţii au primit chemarea (celelalte neamuri, păgânii), dar nu aveau haina sufletului curată.

Datoriile faţă de suflet  sunt:

-         Curăţirea minţii de gândurile cele rele şi împodobirea cu gânduri bune, curate, înţelepte, dumnezeieşti;

-         Luminarea inimii, prin dorinţe şi simţiri alese;

-         Întărirea voinţei, prin puterea virtuţilor religioase şi morale;

-         Înmulţirea talanţilor, a darurilor cu care ne-a înzestrat Dumnezeu;

-         Săpovedirea păcatelor şi împărtăşirea cu trupul şi sângele Mântuitorului.

LEGEA MORALĂ A VECHIULUI TESTAMENT. DECALOGUL - clasa a X-a

LEGEA MORALĂ A VECHIULUI TESTAMENT

DECALOGUL

Deca – zece; Logos – cuvânt; Decalogul – Cele zece porunci.

Definiţie: Decalogul este prima lege scrisă a poporului evreu, dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai.

Cuprinde principii morale de origine divină, care stau la baza întregii vieţi morale a evreilor şi rămân valabile şi pentru creştini.

1.     Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine. (unicul Dumnezeu)

2.     Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de altă asemănare a nici unui lucru ... Să nu te închini lor, nici să le slujeşti. (interzice închinarea la idoli)

3.     Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert. (interzice batjocorirea numelui Domnului)

4.     Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti prin fapte bune. (respectarea zilei de odihnă săptămânale: iudei – sâmbăta, creştini-duminica)

5.     Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine şi să trăieşti mulţi ani pe pământ. (cinstirea părinţilor este oglinda cinstirii lui Dumnezeu)

6.     Să nu ucizi. (intrezice crima, sinuciderea, avortul, euthanasia)

7.     Să nu fi desfrânat. (protejează familia, intrezicând desfrâul, adulterul)

8.     Să nu furi. (interzice insuşirea nedreaptă a muncii aproapelui)

9.     Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău. (interzice minciuna)

10.  Să nu doreşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău. (interzice ispita şi dorinţa de a păcătui)

DATORIILE CREŞTINULUI FAŢĂ DE DUMNEZEU - clasa a IX-a

DATORIILE CREŞTINULUI FAŢĂ DE DUMNEZEU

Orice creştin pentru a se mântui, trebuie să se conducă în viaţă după voia lui Dumnezeu. El trebuie să traducă în viaţă învăţăturile moralei creştine. Aceasta însă nu se poate face, decât prin împlinirea legilor şi poruncilor acestei morale. Aceasta impune creştinului o serie de datorii pe care el trebuie să le împlinească:

1.     Cea dintâi datorie a creştinului este cunoaşterea lui Dumnezeu (In. 17,3)

„ Şi aceasta este viaţa de veci, ca să te cunoască pe Tine, Unul şi adevăratul Dumnezeu şi pe Acela pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos.”

2.     Adoua datorie a creştinului este să slujească lui Dumnezeu şi să-L cinstească (să-L adore). Această cinstire a lui Dumnezeu este de două tipuri:

A.    Cinstire internă – constă în cultivarea celor trei virtuţi: credinţa, nădejdea şi iubirea:

-        Credinţa – este convingerea care se formează în noi, datorită harului divin, prin puterea căruia primim şi ţinem drept adevărate toate cele descoperite de Dumnezeu pentru mântuirea credinioşilor;

-  Nădejdea – este speranţa sau aşteptarea cu încredere a fericirii veşnice;

-       Iubirea – sau dragostea, este virtutea prin care creştinul intră în cea mai strânsă unire cu Dumnazeu, considerându-L drept binele cel mai înalt spre care poate tinde.

B.     Cinstirea externă – se manifestă prin acte vizibile, adică prin acte de cult.

OLIMPIADA VOLUNTARILOR - pentru elevii claselor a XI-a sau a XII-a

Celor interesaţi de acest concurs, le pot da detalii.

JERTFA PE CRUCE A MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS - clasa a XI-a

Mântuirea obiectivă şi subiectivă

           

1.      Mântuirea obiectivă   (Răscumpărarea)

Definiţie: Răscumpărarea este lucrarea mântuitoare a lui Hristos, pentru întreg neamul

                 omenesc (de la Adam până la sfârşitul veacurilor), prin: Întruparea, moartea pe

                  cruce, Învierea din morţi, Înălţarea la ceruri întru slavă, de-a dreapta Tatălui.

 Învăţătura Bisericii Ortodoxe:

-          Răscumpărarea ajunge la o culme a sa în momentul Jertfei pe Cruce şi al Învierii Sale din morţi.

Efectele mântuirii obiective:

-          eliberarea omului din robia păcatului strămoşesc şi al morţii;

-          împăcarea cu semenii;
- înnoirea firii umane a lui Iisus Hristos: sfinţirea şi îndumnezeirea firii umane în general;

-          raportarea întregii lucrări mântuitoare la toţi oamenii, din toate timpurile, în toate locurile, Hristos fiind singurul mijlocitor al mântuirii noastre la Tatăl.

2.      Mântuirea subiectivă   (Îndreptarea)

 Definiţie: Îndreptarea cuprinde totalitatea actelor pe care fiecare creştin trebuie să le

                  întreprindă în vederea mântuirii sale

Etapele îndreptării:

-          chemarea, îndreptarea, preamărirea.

Condiţiile îndreptării:

-          harul, credinţa, faptele bune.

a)      Harul

-          este prima condiţie a îndreptării;

-          fără el, omul nu poate face începutul mântuirii sale;

-          îl primim la Botez şi îl reînnoim prin Sfintele Taine.

b)      Credinţa

-          Mântuitorul ne-a descoperit adevărurile necesare pentru mântuire. Cine vrea să se mântuiască trebuie să accepte aceste adevăruri prin credinţă.

-          Are un caracter transcendent, este mântuitoare:

(Evr. 11,1) „Credinţa este convingerea despre cele ce nu se văd şi încredinţarea

                   despre cele ce se nădăjduiesc.”

(Evr. 11,6) „Fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, că cine

                  se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că se face

                  răsplătitor pentru cei care Îl caută.”

-          Credinţa creştină nu este nici speculaţie filozofică, nici pură teorie, ci este iluminarea voinţei, entuziasm în acţiune.

c)      Faptele bune

-          credinţa vie rodeşte în fapte bune, mântuitoare;

-          numai prezenţa faptelor bune ne demonstrează existenţa credinţei în sufletul nostru.

(Ib. 2,20) „Credinţa fără de fapte este moartă.”

(Ib. 2,24) „Omul se îndreptează prin fapte, iar nu numai prin credinţă.”

ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU, clasa a XI -a

Iisus Hristos – Mântuitorul lumii

a)      Mântuirea – generalităţi

Din cauza păcatului strămoşesc, omul a pierdut harul natural, iar funcţiile sufleteşti au slăbit:

-          este din ce în ce mai înclinat înspre rău;

-          păcatul a devenit a doua sa natură.

Omul nu se putea întoarce la Dumnezeu , nu se putea mântui prin propriile puteri, îndreptându-se astfel spre pieirea veşnică. Atunci Creatorul a găsit mijlocul cel bun pentru izbăvirea oamenilor: Întruparea Fiului Său, pentru mântuirea oamenilor:

„A venit Fiul Omului ca să cureţe şi să mântuiască pe cel pierdut.”  (Lc. 19, 10)

b)      Pregătirea lumii pentru venirea Mântuitorului

1) Protoevanghelia – făgăduinţa Răscumpărătorului

(Fac. 3,15) „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acela va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.”

       2) Profeţiile mesianice – sunt făcute în legătură cu venirea în lume a lui Mesia.

Exemple: - profeţi: Isaia, Ieremia, Daniel, etc.

                - profeţii mesianice: -  naşterea din Fecioară:”Iată Fecioara va lua în

                                                    pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui

                                                    Emanuel.”

                                                 -  timpul venirii Mântuitorului (Daniel 9,24)

                                                 -  patimile Acestuia;

                                                  - neamul din care Se va Naşte, etc.

c )  Întruparea Domnului

Definiţie: Întruparea este actul prin care Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, cu conlucrarea Duhului Sfânt.

Crezul: „Cred (…) într-Unul Domn Iisus Hristos (…) Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om.”

Întruparea a fost reală şi existenţa Sa a fost dovedită de istorie.

Deci: Iisus Hristos a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp. A avut o fire dumnezeiască şi o fire omenească.

            (In. 1,14) „Şi Cuvântul trup S-a făcut”

d)      Uniunea ipostatică

Bis: Iisus Hristos a fost o singură Persoană (ipostază), în două firi: dumnezeiască şi omenească.

Cele două firi sunt unita în chip:

-          neîmpărţit ( nu destul de separate ca să formeze două Persoane);

-          nedespărţit (nu se despart niciodată una de alta)

Această unire reală şi fizică a celor două firi în Persoana Mântuitorului se numeşte uniune ipostatică

DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU, clasa a XI-a

DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU

SAU

REVELAŢIA DIVINĂ

 „Revelaţie” provine din latinescul „revelo, -are” = a ridica vălul de pe ceva, a descoperi ceva ascuns.

Definiţie: Revelaţia divină este descoperirea dumnezeiască, este actul prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine omului.

Căile descoperirii dumnezeieşti: Revelaţia naturală şi revelaţia supranaturală

a)    Revelaţia naturală

-         este cunoaşterea despre Dumnezeu, pe care natura înconjurătoare şi firea omenească ne-o dezvăluie.

(Ps. 18,1) „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria.”

Dar: cunoştinţa despre Dumnezeu, prin intermediul revelaţiei naturale, are caracter general: este incompletă, neclară şi nesigură.

De aceea Dumnezeu ne-a învrednicit de o descoperire mai completă, mai clară, mai sigură: Revelaţia supranaturală.

b)    Revelaţia supranaturală

- este descoperirea pe care Dumnezeu o face prin oameni, direct, prin cuvinte şi prin fapte deosebite de cele ale ordinii naturale.

Revelaţia naturală	Revelaţia supranaturală
1. Dumnezeu se face cunoscut prin lucruri, împrejurări	1. Dumnezeu ni se descoperă prin cuvânt, fapte supranaturale, oameni aleşi (sfinţi):       - patriarhii Vechiului Testament;       - proorocii;       - Mântuitorul Iisus Hristos.
2. Continuă până la sfârşitul veacurilor	2. S-a încheiat odată cu Înălţarea Mântuitorului şi Pogorârea Duhului Sfânt.
3. Existenţa personală a lui Dumnezeu rămâne tăinuită.	3. Ne permite cunoaşterea în mod mai clar  a existenţei lui Dumnezeu ca Persoană, pentru că El cheamă si trimite o altă Persoană către comunitatea umană.

Revelaţia supranaturală îl fereşte pe om de a-L confunda pe Dumnezeu cu natura.

Ea permite omului cunoaşterea unui Dumnezeu Personal, diferit de natură, diferit de zeii păgâni., care îşi descoperă voia Sa prin cuvânt şi faptă supranaturală,