JERTFA PE CRUCE A MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS - clasa a XI-a

Mântuirea obiectivă şi subiectivă

           

1.      Mântuirea obiectivă   (Răscumpărarea)

Definiţie: Răscumpărarea este lucrarea mântuitoare a lui Hristos, pentru întreg neamul

                 omenesc (de la Adam până la sfârşitul veacurilor), prin: Întruparea, moartea pe

                  cruce, Învierea din morţi, Înălţarea la ceruri întru slavă, de-a dreapta Tatălui.

 Învăţătura Bisericii Ortodoxe:

-          Răscumpărarea ajunge la o culme a sa în momentul Jertfei pe Cruce şi al Învierii Sale din morţi.

Efectele mântuirii obiective:

-          eliberarea omului din robia păcatului strămoşesc şi al morţii;

-          împăcarea cu semenii;
- înnoirea firii umane a lui Iisus Hristos: sfinţirea şi îndumnezeirea firii umane în general;

-          raportarea întregii lucrări mântuitoare la toţi oamenii, din toate timpurile, în toate locurile, Hristos fiind singurul mijlocitor al mântuirii noastre la Tatăl.

2.      Mântuirea subiectivă   (Îndreptarea)

 Definiţie: Îndreptarea cuprinde totalitatea actelor pe care fiecare creştin trebuie să le

                  întreprindă în vederea mântuirii sale

Etapele îndreptării:

-          chemarea, îndreptarea, preamărirea.

Condiţiile îndreptării:

-          harul, credinţa, faptele bune.

a)      Harul

-          este prima condiţie a îndreptării;

-          fără el, omul nu poate face începutul mântuirii sale;

-          îl primim la Botez şi îl reînnoim prin Sfintele Taine.

b)      Credinţa

-          Mântuitorul ne-a descoperit adevărurile necesare pentru mântuire. Cine vrea să se mântuiască trebuie să accepte aceste adevăruri prin credinţă.

-          Are un caracter transcendent, este mântuitoare:

(Evr. 11,1) „Credinţa este convingerea despre cele ce nu se văd şi încredinţarea

                   despre cele ce se nădăjduiesc.”

(Evr. 11,6) „Fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, că cine

                  se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că se face

                  răsplătitor pentru cei care Îl caută.”

-          Credinţa creştină nu este nici speculaţie filozofică, nici pură teorie, ci este iluminarea voinţei, entuziasm în acţiune.

c)      Faptele bune

-          credinţa vie rodeşte în fapte bune, mântuitoare;

-          numai prezenţa faptelor bune ne demonstrează existenţa credinţei în sufletul nostru.

(Ib. 2,20) „Credinţa fără de fapte este moartă.”

(Ib. 2,24) „Omul se îndreptează prin fapte, iar nu numai prin credinţă.”