OLIMPIADA VOLUNTARILOR - pentru elevii claselor a XI-a sau a XII-a

Celor interesaţi de acest concurs, le pot da detalii.

JERTFA PE CRUCE A MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS - clasa a XI-a

Mântuirea obiectivă şi subiectivă

           

1.      Mântuirea obiectivă   (Răscumpărarea)

Definiţie: Răscumpărarea este lucrarea mântuitoare a lui Hristos, pentru întreg neamul

                 omenesc (de la Adam până la sfârşitul veacurilor), prin: Întruparea, moartea pe

                  cruce, Învierea din morţi, Înălţarea la ceruri întru slavă, de-a dreapta Tatălui.

 Învăţătura Bisericii Ortodoxe:

-          Răscumpărarea ajunge la o culme a sa în momentul Jertfei pe Cruce şi al Învierii Sale din morţi.

Efectele mântuirii obiective:

-          eliberarea omului din robia păcatului strămoşesc şi al morţii;

-          împăcarea cu semenii;
- înnoirea firii umane a lui Iisus Hristos: sfinţirea şi îndumnezeirea firii umane în general;

-          raportarea întregii lucrări mântuitoare la toţi oamenii, din toate timpurile, în toate locurile, Hristos fiind singurul mijlocitor al mântuirii noastre la Tatăl.

2.      Mântuirea subiectivă   (Îndreptarea)

 Definiţie: Îndreptarea cuprinde totalitatea actelor pe care fiecare creştin trebuie să le

                  întreprindă în vederea mântuirii sale

Etapele îndreptării:

-          chemarea, îndreptarea, preamărirea.

Condiţiile îndreptării:

-          harul, credinţa, faptele bune.

a)      Harul

-          este prima condiţie a îndreptării;

-          fără el, omul nu poate face începutul mântuirii sale;

-          îl primim la Botez şi îl reînnoim prin Sfintele Taine.

b)      Credinţa

-          Mântuitorul ne-a descoperit adevărurile necesare pentru mântuire. Cine vrea să se mântuiască trebuie să accepte aceste adevăruri prin credinţă.

-          Are un caracter transcendent, este mântuitoare:

(Evr. 11,1) „Credinţa este convingerea despre cele ce nu se văd şi încredinţarea

                   despre cele ce se nădăjduiesc.”

(Evr. 11,6) „Fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu, că cine

                  se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că se face

                  răsplătitor pentru cei care Îl caută.”

-          Credinţa creştină nu este nici speculaţie filozofică, nici pură teorie, ci este iluminarea voinţei, entuziasm în acţiune.

c)      Faptele bune

-          credinţa vie rodeşte în fapte bune, mântuitoare;

-          numai prezenţa faptelor bune ne demonstrează existenţa credinţei în sufletul nostru.

(Ib. 2,20) „Credinţa fără de fapte este moartă.”

(Ib. 2,24) „Omul se îndreptează prin fapte, iar nu numai prin credinţă.”

ÎNTRUPAREA FIULUI LUI DUMNEZEU, clasa a XI -a

Iisus Hristos – Mântuitorul lumii

a)      Mântuirea – generalităţi

Din cauza păcatului strămoşesc, omul a pierdut harul natural, iar funcţiile sufleteşti au slăbit:

-          este din ce în ce mai înclinat înspre rău;

-          păcatul a devenit a doua sa natură.

Omul nu se putea întoarce la Dumnezeu , nu se putea mântui prin propriile puteri, îndreptându-se astfel spre pieirea veşnică. Atunci Creatorul a găsit mijlocul cel bun pentru izbăvirea oamenilor: Întruparea Fiului Său, pentru mântuirea oamenilor:

„A venit Fiul Omului ca să cureţe şi să mântuiască pe cel pierdut.”  (Lc. 19, 10)

b)      Pregătirea lumii pentru venirea Mântuitorului

1) Protoevanghelia – făgăduinţa Răscumpărătorului

(Fac. 3,15) „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Acela va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.”

       2) Profeţiile mesianice – sunt făcute în legătură cu venirea în lume a lui Mesia.

Exemple: - profeţi: Isaia, Ieremia, Daniel, etc.

                - profeţii mesianice: -  naşterea din Fecioară:”Iată Fecioara va lua în

                                                    pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui

                                                    Emanuel.”

                                                 -  timpul venirii Mântuitorului (Daniel 9,24)

                                                 -  patimile Acestuia;

                                                  - neamul din care Se va Naşte, etc.

c )  Întruparea Domnului

Definiţie: Întruparea este actul prin care Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc din Sfânta Fecioară Maria, cu conlucrarea Duhului Sfânt.

Crezul: „Cred (…) într-Unul Domn Iisus Hristos (…) Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om.”

Întruparea a fost reală şi existenţa Sa a fost dovedită de istorie.

Deci: Iisus Hristos a fost şi om şi Dumnezeu în acelaşi timp. A avut o fire dumnezeiască şi o fire omenească.

            (In. 1,14) „Şi Cuvântul trup S-a făcut”

d)      Uniunea ipostatică

Bis: Iisus Hristos a fost o singură Persoană (ipostază), în două firi: dumnezeiască şi omenească.

Cele două firi sunt unita în chip:

-          neîmpărţit ( nu destul de separate ca să formeze două Persoane);

-          nedespărţit (nu se despart niciodată una de alta)

Această unire reală şi fizică a celor două firi în Persoana Mântuitorului se numeşte uniune ipostatică

DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU, clasa a XI-a

DESCOPERIREA LUI DUMNEZEU

SAU

REVELAŢIA DIVINĂ

 „Revelaţie” provine din latinescul „revelo, -are” = a ridica vălul de pe ceva, a descoperi ceva ascuns.

Definiţie: Revelaţia divină este descoperirea dumnezeiască, este actul prin care Dumnezeu se face cunoscut pe Sine omului.

Căile descoperirii dumnezeieşti: Revelaţia naturală şi revelaţia supranaturală

a)    Revelaţia naturală

-         este cunoaşterea despre Dumnezeu, pe care natura înconjurătoare şi firea omenească ne-o dezvăluie.

(Ps. 18,1) „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor lui o vesteşte tăria.”

Dar: cunoştinţa despre Dumnezeu, prin intermediul revelaţiei naturale, are caracter general: este incompletă, neclară şi nesigură.

De aceea Dumnezeu ne-a învrednicit de o descoperire mai completă, mai clară, mai sigură: Revelaţia supranaturală.

b)    Revelaţia supranaturală

- este descoperirea pe care Dumnezeu o face prin oameni, direct, prin cuvinte şi prin fapte deosebite de cele ale ordinii naturale.

Revelaţia naturală	Revelaţia supranaturală
1. Dumnezeu se face cunoscut prin lucruri, împrejurări	1. Dumnezeu ni se descoperă prin cuvânt, fapte supranaturale, oameni aleşi (sfinţi):       - patriarhii Vechiului Testament;       - proorocii;       - Mântuitorul Iisus Hristos.
2. Continuă până la sfârşitul veacurilor	2. S-a încheiat odată cu Înălţarea Mântuitorului şi Pogorârea Duhului Sfânt.
3. Existenţa personală a lui Dumnezeu rămâne tăinuită.	3. Ne permite cunoaşterea în mod mai clar  a existenţei lui Dumnezeu ca Persoană, pentru că El cheamă si trimite o altă Persoană către comunitatea umană.

Revelaţia supranaturală îl fereşte pe om de a-L confunda pe Dumnezeu cu natura.

Ea permite omului cunoaşterea unui Dumnezeu Personal, diferit de natură, diferit de zeii păgâni., care îşi descoperă voia Sa prin cuvânt şi faptă supranaturală,

CXINSTIREA SFINTEI CRUCI, clasa a X-a

Cinstirea Sfintei Cruci

            1. Prefigurarea Crucii în Vechiul Testament

-          în Vechiul Testament Crucea apare ca:

- semn al binecuvântării (Fac. 48, 17-20)    (binecuvântare)

- semn al vindecării (Num. 21, 8-9)      (şarpele de aramă)

- semn dătător de putere (Ieş. 17, 8-16)    (ridicarea mâinilor lui Moise aduce

                                                                  biruinţa poporului israelit)

- semn al izbăvirii de la moare (Iez. 9,4-6)     (semnul TĂU)

2. Crucea – altarul de jertfă al Mântuitorului

            - este cel mai important semn şi simbol al creştinismului.

                        - orizontala: pământul;

                        - verticala: cerul .

            - reface legătura omului cu Dumnezeu (In. 3,14-16)

            - este triumful vieţii asupra morţii.

            - este altarul de Jertfă al mântuitorului.

            - Cinstind Crucea Îl cinstim pe Mântuitorul.

            3. Semnificaţiile spirituale ale Crucii

            - în sens spiritual, Crucea are două înţelesuri:

                        a) semnul Crucii (starea interioară de jertfă)

                        b) condiţia umană (purtarea Crucii)

            4. Puterea Sfintei Cruci

            - semnul biruinţei;

            - puterea de sfinţire.

CINSTIREA SFINTELOR ICOANE - clasa a X-a

CINSTIREA SFINTELOR ICOANE

1.Definiţie: Icoana este reprezentarea bidimensională a chipului persoanelor sfinte sau a unor scene din istoria biblică şi bisericească.

2.Temeiul cinstirii icoanelor:

-         Întruparea Fiului lui Dumnezeu;

-          nevoia omului de concret.

3. Cinstirea icoanelor nu este idolatrie

-         nu se face în mod idolatru (material, substanţial, ca „dumnezei”)

-         cinstim persoana reprezentată în icoană, nu materialul din care ea este făcută (lemn, hârtie, etc.)

-         pe Dumnezeu Îl adorăm, iar icoana o venerăm (ca şi în cazul Sfintei Scripturi)

4. Cultul icoanelor în Biserica Ortodoxă

-         catacombe: chipul Mântuitorului , chipuri de sfinţi, etc.

-         prima icoană  Fecioarei Maria (Evanghelistul Luca)

-         Sinodul VII ecumenic – Niceea, 787:

- iconoclasmul este erezie;

- a formulat învăţătura ortodoxă  despre

   reprezentările iconografice;

- a stabilit sărbătorirea Duminicii Ortodoxiei          

   (I duminică din Postul Mare).

5. Icoana în viaţa creştinului

-         făcătoare de minuni;

-         rol în viaţa liturgică;

-         rol în educaţia religioasă;

Temă portofoliu:

Aplicaţia numărul 4, pagina 9

CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE - clasa a X-a

CINSTIREA SFINTELOR MOAŞTE

1.     Trupul – împreună lucrător cu sufletul în drumul spre mântuire

Definiţie: Sfintele moaşte sunt rămăşiţele pământeşti din trupurile sfinţilor, sau obiecte care au aparţinut acestora, pe care Dumnezeu le-a învrednicit de nestricăciune şi le-a înzestrat cu facera de minuni.

Vechiul Testament: trupul celui mort devenea mijloc de întinare, iar cel care atingea trupul unui mort se spurca. Pentru a se purifica, el trebuia să parcurgă un ritual de curăţire.

Noul Testament - percepţia asupra trupului s-a îmbunătăţit, deoarece firea omenească a fost îndumnezeită prin Întruparea Fiului lui Dumnezeu, iar prin harul Sfintelor Taine trupurile devin temple ale Duhului Sfânt. Dei care s-au menţinut permanent în starea de curăţie interioară, de har, au primit daruri de la Dumnezeu: darul facerii de minuni încă  din această viaţă, sau după moarte.

2. Modalităţi de cinstire a sfintelor moaşte:

-         Zidirea altarelor bisericilor pe moaştele sfinţilor;

-         Instituirea unor zile de sărbătoare în amintirea găsirii sau mutării sfintelor moaşte;

-         Organizarea de pelerinaje la locurile unde se află sfinte moaşte;

-         Procesiuni cu sfintele moaşte prin comunităţile creştine (pentru ploaie, etc.)

-         Atingerea şi sărutarea sfintelor moaşte.

CINSTIREA SFINŢILOR, clasa a IX-a

CINSTIREA SFINŢILOR

1.     Sfinţii şi cinstirea lor

Definiţie: Sfinţii au fost oameni obişnuiţi, preocupaţi de mântuirea proprie şi a semenilor lor.

Sfinţii sunt cinstiţi pentru :

-         Credinţa dreaptă (drepţii V.T)

-         Viaţa curată (Sfântul Nicolae, Sf. Parascheva, etc)

-         Luptele şi jerfele lor pentru biruinţa credinţei creştine în lume (martirii)

-         Meritele deosebite în viaţa şi istoria Bisericii (Constantin cel Mare şi Elena, Constantin Brâncoveanu, Ştefan cel Mare,etc)

Biserica i-a trecut în calendar.

2.     Sfinţii – mijlocitori către Dumnezeu

Dacă rugăciunile făcute de oameni unii pentru alţii, sunt ascultate de Dumnezeu, cu atât mai mult sunt ascultate rugăciunile sfinţilor, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi.

3.     Sfinţenia, idealul fiecărui creştin

„Fiţi, dar voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este”

(Mt. 5,48)

Sfinţenia presupune împărtăşirea cu Sfintele Taine care îl ajută pe om să aibă o viaţă religioasă autentică.

4.     Cinstirea îngerilor

-         Îngerii sunt duhuri slujitoare,  trimise ca să-i ajute pe cei care vor moşteni mântuirea;

-         Îngerii sunt fiinţe superioare, care îi ocrotesc pe oameni şi îi conduc pe calea mântuirii;

-         Îngerii reprezintă un model de perfecţiune moral-spirituală spre care au tins şi sfinţii.

PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI, clasa a IX-a

PREACINSTIREA MAICII DOMNULUI

1.     Supravenerarea Maicii Domnului

- După Dumnezeu, cea mai mare cinstire se aduce Maicii Domnului, care L-a născut trupeşte pe Fiul lui Dumnezeu.

- Cinstirea Maicii Domnului se numeşte preacinstire sau supravenerare.

     2. Rolul Fecioarei Maria în Întruparea Mântuitorului

- Acceptul dat de Fecioara Maria: „Fie mie după cuvântul tău.” (Lc. 1,38)

- Viaţa curată a Fecioarei, trăită după poruncile Lui, precum şi iubirea ei faţă de Dumnezeu.

     3. Pururea Fecioria Maicii Domnului

- Domnul Iisus Hristos a fost singurul Fiu pe care L-a născut Maica Domnului

- „Fraţii Domnului” sunt rude ale Mântuitorului.

- Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere

- Este numită „Născătoare de Dumnezeu” pentru că nu a născut un om, ci pe Dumnezeu - Omul. De aceea zămislirea şi naşterea rămân taine.

      4. Maica Domnului – mama şi mijlocitoarea creştinilor.

- Maica Domnului a jucat un rol esenţial în viaţa Domnului Iisus Hristos

         - nunta din Cana Galileii – In. 2, 1-11

- De pe cruce, înainte de a muri, Mântuitorul a încredinţat-o Apostolului Ioan pe mama Lui: „Femeie, iată fiul tău!” (In. 19,26)

Acesta este momentul în care , asemenea lui Ioan, toţi oamenii i-au fost încredinţaţi ca fii, iar ea a devenit mamă a tuturor creştinilor.

- Biserica o consideră mijlocitoare, ajutătoare a oamenilor, rugăciunile ei fiind ascultate de Fiul .

        5. Preacinstirea Maicii Domnului în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

- Sfânta Scriptură:

          - Femeia a cărei sămânţă va zdrobi capul şarpelui:

„Duşmănie voi pune între tine şi între femeie,întra sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul.” (Fac. 3,15)

-         Naşterea lui Emanuel dintr-o Fecioară:

„Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel.” (Is. 7,14)

-         Prea Sfânta Treime a cinstit-o:

„Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.” (Lc. 1,35)

-         Maica Domnului a profeţit că va fi cinstită de către toţi oamenii:

„Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi Sfânt este numele Lui. (Lc. 1, 48-39)

-         Arhanghelul Gavriil a cinstit-o prin închinăciune şi prin cuvintele:

„Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. (Lc. 1,28)

-         Sfânta Elisabeta a numit-o Maica Domnului:

„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?”          (Lc. 1, 42-43)

          - O femeie din popor a cinstit-o prin cuvintele adresate Mântuitorului:

„Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care I-ai supt.” (Lc. 11, 27)

- Sfânta Tradiţie:

          - Sfântul Ioan Damaschin „Dogmatica”

          - Sfântul Maxim Mărturisitorul „Viaţa Maicii Domnului”

ADORAREA LUI DUMNEZEU, clasa a IX-a

ADORAREA LUI DUMNEZEU

1.     Adorarea lui Dumnezeu

Definiţie: Adorarea este cultul suprem adus lui Dumnezeu

-         Sfânta Euharistie se bucură de acelaşi cult de adorare, deoarece ea este însuşi Trupul şi Sângele Domnului.

Căi de cinstire: - direct, prin adorare

                        - indirect, „întru Sfinţii Săi” (Ps. 150, 1).

Forme de exprimare a cinstirii lui Dumnezeu:

                        - Cuvânt:  rugăciunea;

                        - Gesturi: Semnul Sfintei Cruci, închinăciunile, îngenuncherile,                                                      mătăniile, etc.

                - Daruri oferite din iubire: pâine, vin lumânări, tămâie, roade ale pământului, etc.

2.     Rugăciunea – formă de cinstire a lui Dumnezeu, în cadrul cultului divin

- Rugăciunea publică: Sfânta Liturghie, la Biserică.

- Rugăciunea particulară: acasă, fiecare în parte.

Întreaga viaţă a omului trebuie să fie un dar adus lui Dumnezeu din iubire. Creştinii trebuie să se afle într-o permanentă stare de jertfă spirituală. (Rom. 12, 1-2)

Dumnezeu nu are nevoie de cinstirea pe care omul I-o aduce prin cult, ci omul are nevoie de curăţirea sufletului său în vederea mântuirii

3.     Păcate împotriva lui Dumnezeu

- erezia apostazia, superstiţiile ocultismul, fanatismul religios, ura faţă de Dumnezeu, lenea sufletească, egoismul;

- diverse practici: idolatria, prezicerea viitorului, spiritismul, vrăjitoria, blasfemia, sau necinstirea lui Dumnezeu, sacrilegiul.